Marca IM, care aparține companiei chineze SAIC, a lansat oficial pe piață prima mașină cu baterie semi-solidă care poate parcurge peste 1000 de km cu o singură încărcare. IM L6 a atras atenție în urmă cu câteva zile când a trecut testul elanului fără șofer.
Compania chineză de automobile Nio, un startup care încearcă să rivalizeze cu giganții BYD și SAIC, a lansat cea mai nouă baterie, care vine cu un nou record de capacitate și de densitate energetică.
În cazul depășirii vitezei legale constate prin radar, polițistul va trebuie să aplice în favoarea șoferului contravenient două marje de eroare, de 10 km/h, până la viteze de 100 km/h inclusiv, respectiv o marjă de 10%, la viteze de peste 100 km/h, conform unui amendament adus legislației și analizat de Profit.ro.
Marca de autoturisme electrice Yuanhang, adusă pe piață de gigantul industrial Dayun, a lansat oficial modelul Y6, cu un design inspirat din aspectul mașinilor Tesla și Porsche și cu o gamă de baterii care urcă până la impresionanta capacitate de 150 kWh.
Constructorul japonez Toyota și-a prezentat noua strategie privind mașinile electrice, odată cu instalarea noului CEO al companiei, Koji Sato, cel care a condus anterior brandul Lexus. Printre țintele stabilite se numără vehiculele care vor depăși autonomia de 1.000 km, dar și un volum impresionant de mașini electrice vândute în următorii șapte ani.
O nouă tehnologie a bateriilor destinate vehiculelor electrice a fost anunțată de compania chineză Gotion, care a reușit să combine chimiile cele mai utilizate în prezent, Litiu - Ion – mangan și Litiu-Fier- Fosfat.
Strategia lui Elon Musk de a câștiga bani din vânzarea de software actualilor și viitorilor clienți ai mărcii începe să fie pusă în practică. Tesla a pus în vânzare pachetul Track Package, destinat deocamdată proprietarilor Model S, care deblochează o serie de performanțe ale mașinii, având în componență atât software actualizat, cât și roți și kit de frână noi.
Guvernul e de acord cu proiectul legislativ al parlamentarior coaliției de guvernământ, care propun înăsprirea radicală a sancțiunilor pentru depășirea limitelor de viteză, dar Executivul nu susține și introducerea sancțiunii de confiscare a autovehicului.
Guvernul e de acord cu proiectul legislativ al parlamentarior coaliției de guvernământ, care propun înăsprirea radicală a sancțiunilor pentru depășirea limitelor de viteză, dar Executivul nu susține și introducerea sancțiunii de confiscare a autovehicului.
Depășirea cu mai mult de 100 km/h a vitezei maxime admise va fi sancționată de la 9 la 20 puncte-amendă și complementar cu suspendarea exercitării dreptului de a conduce pentru180 de zile, iar la repetarea faptei în decurs de 6 luni, perioada va fi majorată cu încă 30 de zile. În plus, pentru depășirea cu mai mult de 100 km/h a vitezei maxime admise se va aplica complementar reținerea certificatului de înmatriculare a autovehiculului timp de 6 luni, iar dacă în această perioadă este identificat în trafic autovehiculul cu certificat de înmatriculare reținut, agentul constatator dispune sancțiunea contravențională complementară a confiscării autovehiculului.
Comisia juridică a Camerei Deputaților dezbate un amendament al liderului grupului deputaților PNL, Gabriel Andronache, care propune ca trotinetele electrice care circulă pe drumurile publice să aibă viteza limitată la maxim 15 km/h.
În România, durata de execuție a 1 kilometru de cale ferată simplă este de 12 luni, cu condiția obținerii în prealabil a tuturor avizelor, autorizațiilor și exproprierilor necesare, în timp ce durata de execuție pentru realizarea a 1 kilometru de autostradă este de circa 8 luni, acest termen putând fi direct influențat de lucrările de artă sau forma de relief, susține Ministerul Transporturilor într-un document oficial.
Întâlnirea miniștrilor mediului din landurile Germaniei, în cadrul unei conferințe în Wilhelmshaven, a condus la un vot în premieră, care ar putea reprezenta un pas uriaș către introducerea unei limite de viteză pe șoselele din singura țară din lume care nu are o astfel de limitare legislativă.
Unul dintre cei mai îndrăzneți constructori de automobile din China, Nio, a prezentat al doilea sedan al său, ET5, unul care ar urma să devină lider din punct de vedere al autonomiei și rival direct al lui Tesla Model 3.
De la 1 ianuarie 2020, constructorii auto care vând mașini în Europa vor trebui să îndeplinească standarde extrem foarte dure, în caz contrar urmând să fie amendați cu sume consistente de Comisia Europeană. Un studiu al organizației Transport & Environment, un ONG fondat de mai multe organizații de mediu din Europa, arată că mai multe mărci auto vor reuși să îndeplinească standardele de emisii ale UE, printre acestea ar putea fi și Renault Group, care a făcut o serie de mutări strategice în acest sens. Grupul francez a notificat UE că este deschisă să realizeze un „pool” cu alți constructori.
Constructorii de automobile din Europa și-au redus emisiile de CO2 la un nivel mediu de numai 102,2 grame în acest an, o valoare cu doar 6,5 grame peste ținta impusă de Uniunea Europeană pentru acest an.
Eforturile oficialilor europeni de reducere a emisiilor de CO2 sunt departe de a fi un succes, după cum arată ultimele date statistice, dintr-un motiv care n-a fost luat în calcul: disparția lentă, dar sigură a motoarelor diesel a condus la o creștere a acestor emisii, în pofida îmbunătățirii motoarelor și reducerii cilindreei.